Ce a făcut un bărbat din Timiș, după ce a găsit un portofel cu 2.200 de euro

Ce a făcut un bărbat din Timiș, după ce a găsit un portofel cu 2.200 de euro
Publicat: 21/02/2017, 12:13
Actualizat: 21/02/2017, 13:00

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Inspectoratul Județean de Poliție Timiș, bărbatul în vârstă de 39 de ani a găsit portofelul, luni, în timp ce se afla într-o parcare situată pe DN6, în comuna Belinț.

În portofel se aflau documente personale și 2.200 de euro.

„Bărbatul nu s-a gândit nicio clipă să păstreze portmoneul și l-a predat polițiștilor din cadrul Secției 5 Rurale Belinț. Astfel, în urma verificărilor efectuate de polițiști, a fost identificat păgubitul și i-au fost restituite bunurile pierdute”, arată IPJ Timiș.

Cel care și-a recuperat portofelul este din Craiova și le-a povestit oamenilor legii că, cel mai probabil, l-a pierdut atunci când a coborât din mașină.

„Vă informăm că fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său reprezintă infracțiunea de însușire a bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor și se pedepsește cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amendă”, transmite IPJ Timiș.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×